Doamne, cum poate sa sune… protest impotriva ortodoxiei… am inceput cu un pleonasm care, prin natura sa, va starni in mod sigur controverse. Sa nu uitam totusi un lucru deosebit de important: Constitutia admite libera exprimare si o apara ca pe o valoare morala a individului. Mai fac precizarea, inainte de a incepe sa scriu despre acest protest, ca nu ma voi referi la Dumnezeu, nu ma voi referi la Biserica si la lucrurile sfinte, ci ma voi referi strict la oameni si la institutii.
Se spune ca fiecare om simte nevoia sa creada in ceva, chiar si ateii. Ateii, daca nu cred in divinitate, cred in ei… dar totusi cred. Marturisesc si eu credinta mea in Dumnezeu, dar este Acel Dumnezeu proclamat de Biserica Ortodoxa.
De mic am adorat Biserica. Mergeam cu bunica mea deseori la Biserica sa ma impartasesc, iar preotul ma punea de fiecare data sa rostesc Tatal Nostru de pe solee. Mai tarziu, am vrut sa cant pentru Dumnezeu. Am activat in Biserica de la o varsta frageda(7-8 ani) si am facut tot ce am fost pus sa fac( in calitate de “paraclisier”, in calitate de cantaret etc). Am facut liceul de profil, iar acum, studiez altceva. Ceva ce imi place, dar ceva ce nu imi satisface si nevoile sufletesti, ceva abstract dar aplicabil in viata reala si de interes national si international: dreptul. Dar degeaba… as fi vrut altceva…
Precum am spus la inceput, voi vorbi despre oameni, dar nu ma pot abtine sa nu spun si un lucru care pe mine ma macina: cand intru intr-o Biserica ma gandesc de doua ori daca merita sa stau… parca mi se face scarba, ori parca mi se pare ca am vazut prea multe ca sa mai imi deschid sufletul… Cred ca asta este problema adevarata cu care ma confrunt: nu mai am puterea sa-mi deschid sufletul.
Dar, despre oameni… cand am inceput sa invat cantarile bisericesti, stateam la strana unei Biserici de care apartine locuinta(nu am fost niciodata de-acord cu “familia apartine Bisericii”, ci locuinta se afla in raza de activitate a unei anumite Biserici). Preotul, un preot destul de batran, avea de fiecare data ceva de comentat: ba ca nu stiu ce femeie are ruj pe buze, ba ca ii e frig si tipa in gura mare in timpul Liturghiei sa se inchida usa ca nu am cumparat noi usa(se referea la enoriasi), etc. Acest episod il tin minte de si cred ca nu-l voi uita. Iar eu in acea Biserica nu am mai intrat…
In timpul liceului, mergeam la o Biserica din zona Sincai. Cantaretul… un betiv ordinar. Preotul si ceilalti baieti care faceau curat sau ajutau prin Sfantul Altar: poponari. Am aflat tarziu, si cu umilinta aceea in fata bisericeasca (ce naiv eram), am plecat de acolo.
Am facut ceva timp ciclism. Cand era frumos afara mergeam la Manastirea Caldarusani impreuna cu grupul. Nu erau multi kilometri de Bucuresti, iar peisajul era foarte rustic. Pai si ce sa vezi… am cunoscut prin intermediul profesorului meu de sport(care facea si ciclism) un calugar foarte atent si respectuos. Chiar m-a invitat cand mai merg pe acolo sa raman la el(Doamne, bine ca nu am facut-o). Intr-o seara, la stiri am vazut ca acel calugar era acuzat de hartuire sexuala cu minori. Deci alt gay… Chestia era ca nu lasa impresia… Doamne, si mai slujea si prin Sfantul Altar… iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!
O alta Biserica, o alta poveste. Am activat mai multi ani la o Biserica sa zicem normala din punctele de vedere mai sus mentionate… dar totul se rezuma la bani! Mergeam spre exemplu cu Icoana sau cu Boboteaza. Dialog:
Enoriasul: Primiti parinte acesti banuti de la umila noastra familie!
Preotul: Nu maica, lasa, sa ai de paine.
Enoriasul: Haideti parinte, va rog…
Eh, acum e acum. Preotul avea doua variante: Ori zicea: “Dati-i cantaretului!”(iar eu bineinteles, cand il vedeam asa, ziceam ca el si nu primeam bani si pe urma ma certa), ori pleca repede pe scari si familia imi pasa mie banii. Daca era vorba de a doua varianta, ma intreba daca am luat banii. Si tot asa…
Dragi cititori, ca tot vorbim de bani, ati vazut vreodata cutii de marimea unui aragaz pline cu bani de 5-10ron , facuti in cateva ore?(doua ore, maxim trei , adica nu in 10 ore, sa fie clar!) Ei bine, eu am vazut, si am numarat milioane… ce primeam din cantare intr-o zi de Paste? Maxim 100ron… in duminica normala 30ron… pai cu banii astia sigur faceam avere… Cei care nu cred, sa ma creada pe cuvant: la strana muncesti de-ti sar ochii… nu stai la cafele in Sfantul Altar.
Aaa, ca tot veni vorba de cafele… da… cafeaua este o cafea care se bea in Sfantul Altar(mai ales la anumite Biserici unde sunt mai multi preoti)… Cand Sfantul Altar este inchis de ochii lumii, un preot se roaga, restu beau cafele; toti pleaca de la Biserica intr-o duminica normala cu cu jumate din salariul pe care majoritatea lumii il castiga intr-o luna(cam 500-600 de ron). Stiati? Aflati acum daca nu…
Ma duc frumos ca un enorias cuminte si dau un acatist sau o Sfanta Liturghie la Sfantul Altar pe 6 saptamani. Mai presar, bineinteles, si o bancnota pentru ravna preotului. Ca vorbim de ravna, nadajduiesc ca enorias ca, prin marea sa ravna, preotul va citii pe cele 6 saptamani bucata mea de foaie cu dorintele sau numele apropiatilor. Patriarhia solicita ca fiecare Biserica sa dea ceara care le ramane pentru a fi topita si facute alte lumanari. Care este textul arhicunoscut al preotului: “Sunt prea multe acatiste/liturghii de citit… Astea(aratand un teanc mare) le dati spre topit ceara”. Ce se face cu restul(dar nu va ganditi ca prea multe ca obosesc saracii preoti!): se citesc. Mai in graba, mai cu cascat, in fine, numai rugaciune nu e aia.
La un parastas cu un preot mai tanar(dar bineinteles ca are si dansul doi copii), discutam in masina:
Preotul: Ce mai faci tu Alexandru?
Eu: Ce sa mai fac parinte, cu facultatea, invat, ma chinui, etc.
Preotul: Hai mai Alexandru ca eu nu am trecut pe la Facultate si am ajuns preot! Ce te omori atata? Eu am constatat in anul IV ca am o restanta din primul an…
Ce raspuns puteam sa-i dau acestui om care mai are si copii si care vor trece si ei prin scoli? Am tacut din gura…
Cum e pana la urma cu teologia asta? Pai va spun eu: daca ti se spune sa te apleci, te apleci, daca ti se spune sa maturi, maturi, daca esti jignit, inghiti in sec, tragi doua injuraturi in gand, spui “Doamne iarta-ma!” si pleci capul… Eu nu am fost niciodata asa. Dar cei care au trecut prin seminar si facultatea de teologie au avut suficient timp sa se indobitoceasca suficient ca sa faca si acest lucru. Spunea un prieten vechi ca in Biserica trebuie sa fii pupincurist, lingusitor si gudurator. Lasand gluma la o parte… cam asa este…
Asa, nu va mai obosesc cu oamenii astia mici, ci vom trece la un alt nivel. Buun, eu ca student anul IV(este un exemplu si sa se ia ca atare) in cadrul Facultatii de Teologie, sectia Pastorala, vreau sa devin preot. Pai si cum fac? Pai fac asa: ma duc la popa mare(episcopul), spun “Blagosloviti preasfintite parinte!”, ii sarut mana, decartez cateva zeci de mii de euro, ma hirotoneste, ajung pe undeva intr-o parohie de la tara, mai ma duc odata si mai decartez suma dubla si ajung in Bucuresti! Ieee, ce viata minunata am ca preot! In familia mea, inainte sa dau la facultate, s-a pus si problema asta. S-a vorbit, s-a discutat la nivel inalt, am stiut pretul pe care trebuie sa-l platesc dupa facultate. Mama mi-a spus ca daca intr-adevar asta doresc, vinde casa, mergem acolo si… bun… si intr-un catun cu 50 de familii ce mai vinzi ca sa ajungi si tu in Bucuresti sa-ti amortizezi investitia? E logic nu? Buun, deci… m-am reprofilat si acum poate ca mi-e mai bine decat la teologie. Credeti ca mint in ceea ce am spus pana acum? Deschide-ti bine ochii inainte sa judecati!
Mai ar fi multe de spus, dar am obosit scriind. Hai sa facem un mic rezumat: de cand eram mic am fost crescut in invatatura morala a Bisericii Crestin Ortodoxe, valori morale pe care le am si astazi, doar ca putin modificate. Cand vad un preot, nu mai ii sarut mana si nu mai ma duc cu evlavie si cu smerenie la el… e om si il tratez ca atare; cand intru intr-o Biserica, ma gandesc de doua ori daca este Biserica potrivita sa mai simt ceva. Sincer sa fiu, dupa cate am vazut, nu mai simt nimic la intrarea intr-o Biserica. Mai exista si exceptii, dar sunt rare.
Buun, vorbeam cu administratorul site-ului pantocrator.ro, care-mi este si foarte bun prieten, despre acele icoane la care te uiti si nu-ti inspira nimic, si acele icoane in fata carora iti reversi lacrimile si sufletul. Diferenta: postul pictorilor! Dar cine se mai uita la asa ceva? Pictorii castiga mii de euro pe un perete de pictura nu foarte mare, pai si cine mai tine post cand trebuie sa mearga in showroom sa-si ia nu stiu ce Bentley sau Audi nu stiu de care!?
Vreau sa sesizati ca nu am nimic cu Biserica in sine ci cu oamenii din ea. Oameni la care te astepti sa-si conduca turma in credinta lui Hristos se dovedesc a fi ceea ce nu-ti poti imagina! Nu am dat nume de Biserici sau de preoti tocmai pentru a nu crea controverse. Dar tot ceea ce am relatat este real, sunt momente pe care le-am petrecut, ori am fost martor, momente pe care nu le voi uita niciodata.
Vreau sa va rog ca in momentul in care veti dori sa comentati la aceasta postare, sa va pastrati decenta. Nimeni nu vorbeste despre aceste lucruri pentru a nu sminti enoriasii. “Oamenii Bisericii” in schimb m-au smintit pe mine, si , dupa regulile bisericesti, nu ar fi trebuit sa smintesc la randul meu. Dar adevarul trebuie spus. Luati-o ca pe o spovedanie!
PS: vorbeam cu un teolog si spunea ca Biserica Ortodoxa duce lipsa de enoriasi. Eu zic ca daca ar duce lipsa de enoriasi, nu ar mai fi pe rol procese penale si civile atatea, iar lumea ar fi mult mai simtitoare daca si preotii ar fi la fel.
Apropo, stiti cat pamant agricol detine Biserica? Nu detin statistici, dar este suficient sa mergeti spre Cheia, spre Sibiu, spre Oradea, etc. Veti fi uimiti!
?!
am facut pana acum: am creat, m-am perfectionat, am continuat si acum m-am lasat. Da, m-am lasat. Raman cu tot ceea ce stiu si poate voi mai aplica in alte proiecte. DAR, nu pe acest site. Asa cum este, e ok. Cred… Nu sunt multumit 100%, dar e ok. Parca nu-mi place ceva, parca mai trebuie, dar e ok. Niciodata nu am fost multumit cu ceea ce am realizat mai ales cu mana mea. Parca intotdeauna mai merge ceva facut, ceva de perfectionat, ceva de simplificat sau de complicat.
