Ma aflu in Lithuania de 3 zile. Pot spune ca au trecut prea repede, aprope insesizabil, poate si din cauza faptului ca aici tot timpul ai ceva de facut. Ce ai putea sa faci aici? Va voi spune putin mai tarziu pentru ca vreau sa va spun prima data cum am ajuns aici si cum m-am acomodat!

Am luat avionul spre Vilnius cu escala in Kiev. Nu am mai fost cu avionul inainte si, in consecinta, a fost o experienta frumoasa. La Kiev, bine, cald, frumos, aproximativ 12 grade, nimic neobisnuit fata de Bucuresti, doar foarte multi straini vorbitori de toate limbile pamantului. La coborarea celui de-al 2-lea avion din nori si aterizarea  in Vilnius a inceput dezastrul. Il numesc dezastru pentru ca in loc de o vreme normala, am dat de una extrema, cu ninsoare abundenta si frig cat cuprinde. Incercand sa cred ca acest lucru este singurul lucru mai putin bun care mi se poate intampla, am ajuns in camera, sau hai sa ii spunem dormitor.

Nu as vrea sa vad privirea pe care am avut-o timp de mai bine de o ora. Ma uitam in dormitor, aveam valiza langa pat si niste schimburi de pat pe care mi le-a dat administratorul, camera parea foarte goala si foarte murdara si nu prea stiam de unde sa o apuc si ce am exact de facut. Langa un sifonier, alt geamantan care nu era al meu. Deci aveam un coleg de camera… unul din doi.

Eram foarte debusolat de situatia in care ma aflam. Nu intelegeam ce se intampla, ma aflam intr-o camera friguroasa si mizerabila si altceva nu vedeam. Am incercat sa ma automotivez si am inceput sa-mi pun in pat asternuturile si sa examinez camera. Primul lucru pe care l-am constatat: aveam in camera aeroterma. Era un inceput bun tinand cont ca in camera nu erau mai mult de 10 grade celsius. L-am pornit si am simtit ca incep sa mai revin la realitate. M-am asezat pe pat si am inceput sa fumez cu ochii la geamantan si la ce am de facut. Am investigat sifonierul. Era loc suficient pentru 2 persoane. Si am inceput sa scot lucrurile. Ok, bine pana acum.

In timp ce eu incercam sa ma gospodaresc singur in camera, 2 tipi intra pe usa. Unul dintre ei, mirat, zice: “How are you?”(“Cine esti?”) si raspund: “I’m Alex. I think that i’m your room mate.” (“Eu sunt Alex. Cred ca sunt colegul tau de camera.”) . A tacut (mai mult pentru ca nu stie engleza) si, lasandu-si bagajul nedesfacut, deschide laptopul si incepe sa se joace pe el cu celalalt tip. Cei doi sunt turci si prieteni. Ok, deci am in camera doi turci. O sa fie bine, mi-am zis in gand. Cel de-al 2-lea turc nu este defapt colegul meu, dar trebuie sa soseasca un alt turc cu care voi fi in camera.

Dupa un timp, m-a luat foamea. Aveam mancare, dar nu aveam paine. Uitandu-ma pe geam, am vazut un mic magazin. M-am dus imediat acolo sa-mi iau paine… 3 litas(~2,7 ron)… am revenit in camera, am mancat, iar spre seara am fost invitati de coordonatorii erasmus la un Pub de langa camin. Ne-am distrat, am baut, am dansat, am vorbit si am revenit in camera. Cine a zis ca asa cum iti asterni asa dormi a avut dreptate. Ce bine a fost ca aveam patul facut dinainte! Noapte buna!

Hai sa conturam un pic harta tarii.Nu am ales intamplator harta

politica. Politica in Romania probabil este cea mai rea “buba” pe  care o are tara noastra. Ce sa mai vorbim de Biserica… Dar continuam!

Vedem zi de zi la televizor(obiect “caznic” pe care l-as interzice pana nu se vor difuza si lucruri mai importante) tot felul de intamplari care duc spre anormalitate. In seara de Revelion, l-am vazut la televizor pe nu stiu ce canal pe Liviu Varciu avand invitate pe “Senzuala”, “Zbengoasa”, Tonciu si inca o femeie bineinteles toate cu nasul pe sus. Cand vad asemenea fiinte, mi se face greata. Dar trecem peste… Liviu Varciu(pe care il admiram inainte) a fost in stare sa-si puna pantofi cu toc, iar alti colegi s-au travestit… si asta in cadrul unei televiziuni cu prestigiu. Mi se pare absurd.

Hai sa vedem totusi si cum ne educa dragii nostrii confrati: omoruri, crime, violuri, furturi, incendii etc. Nu cred ca este cazul sa dezvolt aceasta tema, caci se stie.

Se spune ca orice om trebuie sa aiba cei sapte ani de-acasa. Oare unde s-or fi ascuns ca eu nu-i vad nici la omul de pe strada si nici la vedeate ?!

Asa… politic este jale… vor sa ne jupoaie si gata. Stiti care este problema? Am o colega la facultate al carei tata a participat la un miting organizat si legal in jurul Parlamentului(parca asa era). Eh, acest tata probabil satul de ce se intampla, a fost prins de jandarmi,  batut bine, suit in masina de jandarmi(deci atentie! fara politie) si arestat. Oare cati mai trebuie sa sufere pentru ca noi sa traim decent? Este o intrebare la care astept de la voi raspuns!

Ce se intampla cu invatamantul? Violuri, betii, omoruri in scoli?? Cine a auzit de asa ceva acum 10 ani? Sau cine a auzit acum 20 de ani despre profesori de nota 5?

In sanatate la fel… Mergi la medic cu copilul, il interneaza ca are probleme cu burtica, iar cand vine acasa te trezesti ca te imbolnavesti de la un microb din spital… Din spital?? Pai acolo ar trebuie sa fie “spital”… adica dezinfectat si para-dezinfectat! La noi nu…

Concluzia: mai bine mergem peste hotare sau iesim in strada? Astept raspunzurile voastre!

Cati studenti sunt, atatea metode exista de invatat. Sau aproape, asta ca sa nu exageram. Am colegi/colege care prefera sa scrie nebuneste o carte intreaga pentru a retine. Altii se aseaza pe canapea cu fundul in sus si citesc de mama focului intr-o pozitie “comoda” pentru ei. Altii, prefera sa stea la birou, cu pixul in carte sau in foi si sa noteze anumite idei esentiale. Pana la urma, fiecare cum se simte bine !

Eu unul am o metoda mai putin practicata de majoritatea studentilor. Ma asez frumos in pat intr-o pozitie cat mai comoda, imi iau un pix, si in prima instanta subliniez toata cartea.  Nu-mi ramane in cap absolut nimic, dar mai citesc odata. Parca nici asa nu mi se pare suficient, asa ca mai citesc odata. Imi rezerv doua zile de odihna mentala si merg la examen. Metoda merge (cel putin in cazul meu).

De ce am nevoie sa citesc de atatea ori? Pai hai sa va spun. In scoala, marea mea problema esentiala era invatatul lectiei de zi. Vai ce se mai laudau colegele mele ca invatau lectia de zi si luau 10… penibil… Eu nu pot asa. Trebuie sa vad outside the box, deci per ansamblu, ca sa ajung la amanunt. Invers, sunt un dezastru! Ca sa invat, trebuie sa inteleg stratul si apoi substratul. Dar bine, este o metoda care sigur nu o va putea utiliza multa lume. Fiecare se chinuie(din ce am vazut eu) sa invete pe lectii, pe capitole, pe subcapitole… iar per ansamblu sunt varza(scuze expresia, nu am gasit alt sinonim).

Cum vad eu invatatul unei carti in facultate? Pai, ca pe o lectura lejera, o carte ce iti pica in mana si o citesti, nu o copiezi sau nu o buchisesti pana ies toate firele din ea! Dar acum, fiecare invata cum vrea.

Se apropie sesiunea, si cred ca raspunsurile voastre(pe care chiar le astept cu multa nerabdare) sa nu intarzie sa apara. Cred ca fiecare are nevoie sa impartaseasca aceste metode, poate unora le va fi de folos. Nu se stie, poate exista persoane care au un stil de invatat, dar nu sunt multumiti de el. Haideti impreuna sa-i ajutam pe aceia aflati in aceasta situatie! Astept comentariile voastre!

Bratarile WWJD sunt folosite de baptisti. Scopul lor? Poate ca o anumita legatura cu divinitatea intr-un anumit moment. Dar nu asta fac si metaniile ortodoxe? Eu cred ca nu…

Cand vezi initialele WWJD si te gandesti la acea intrebare, te gandesti la Iisus, te gandesti la bunatatea si frumusetea Lui, te gandesti la o rezolvare asa cum poate Iisus ar fi gasit-o. Cand vezi in schimb metaniile ortodoxe, nu te gandesti la nimic. Am vazut tineri care poarta metanii langa bratara cu “spini”, ceva gen rock. Am vazut femei batrane purtand metanii, dar care nu stiu semnificatia lor sau rugaciunea pe care trebuie sa o rosteasca la fiecare “biluta”(Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul(a) ).  Mi se pare foarte interesant cum baptistii au gasit un obiect aparent nesemnificativ, dar care sa marcheze subconstientul.

Oare noi de ce nu am avea asa ceva?

Se spune ca fiecare om simte nevoia sa creada in ceva, chiar si ateii. Ateii, daca nu cred in divinitate, cred in ei… dar totusi cred. Marturisesc si eu credinta mea in Dumnezeu, dar este Acel Dumnezeu proclamat de Biserica Ortodoxa.

De mic am adorat Biserica. Mergeam cu bunica mea deseori la Biserica sa ma impartasesc, iar preotul ma punea de fiecare data sa rostesc Tatal Nostru de pe solee. Mai tarziu, am vrut sa cant pentru Dumnezeu. Am activat in Biserica de la o varsta frageda(7-8 ani) si am facut tot ce am fost pus sa fac( in calitate de “paraclisier”, in calitate de cantaret etc). Am facut liceul de profil, iar acum, studiez altceva. Ceva ce imi place, dar ceva ce nu imi satisface si nevoile sufletesti, ceva abstract dar aplicabil in viata reala si de interes national si international: dreptul. Dar degeaba… as fi vrut altceva…

Precum am spus la inceput, voi vorbi despre oameni, dar nu ma pot abtine sa nu spun si un lucru care pe mine ma macina: cand intru intr-o Biserica ma gandesc de doua ori daca merita sa stau… parca mi se face scarba, ori parca mi se pare ca am vazut prea multe ca sa mai imi deschid sufletul… Cred ca asta este problema adevarata cu care ma confrunt: nu mai am puterea sa-mi deschid sufletul.

Dar, despre oameni… cand am inceput sa invat cantarile bisericesti, stateam la strana unei Biserici de care apartine locuinta(nu am fost niciodata de-acord cu “familia apartine Bisericii”, ci locuinta se afla in raza de activitate a unei anumite Biserici). Preotul, un preot destul de batran, avea de fiecare data ceva de comentat: ba ca nu stiu ce femeie are ruj pe buze, ba ca ii e frig si tipa in gura mare in timpul Liturghiei sa se inchida usa ca nu am cumparat noi usa(se referea la enoriasi), etc. Acest episod il tin minte de si cred ca nu-l voi uita. Iar eu in acea Biserica nu am mai intrat…

In timpul liceului, mergeam la o Biserica din zona Sincai. Cantaretul… un betiv ordinar. Preotul si ceilalti baieti care faceau curat sau ajutau prin Sfantul Altar: poponari. Am aflat tarziu, si cu umilinta aceea in fata bisericeasca (ce naiv eram), am plecat de acolo.

Am facut ceva timp ciclism. Cand era frumos afara mergeam la Manastirea Caldarusani impreuna cu grupul. Nu erau multi kilometri de Bucuresti, iar peisajul era foarte rustic. Pai si ce sa vezi… am cunoscut prin intermediul profesorului meu de sport(care facea si ciclism) un calugar foarte atent si respectuos. Chiar m-a invitat cand mai merg pe acolo sa raman la el(Doamne, bine ca nu am facut-o). Intr-o seara, la stiri am vazut ca acel calugar era acuzat de hartuire sexuala cu minori. Deci alt gay… Chestia era ca nu lasa impresia… Doamne, si mai slujea si prin Sfantul Altar… iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!

O alta Biserica, o alta poveste. Am activat mai multi ani la o Biserica sa zicem normala din punctele de vedere mai sus mentionate… dar totul se rezuma la bani! Mergeam spre exemplu cu Icoana sau cu Boboteaza. Dialog:

Enoriasul: Primiti parinte acesti banuti de la umila noastra familie!
Preotul: Nu maica, lasa, sa ai de paine.
Enoriasul: Haideti parinte, va rog… 

Eh, acum e acum. Preotul avea doua variante: Ori zicea: “Dati-i cantaretului!”(iar eu bineinteles, cand il vedeam asa, ziceam ca el si nu primeam bani si pe urma ma certa), ori pleca repede pe scari si familia imi pasa mie banii. Daca era vorba de a doua varianta, ma intreba daca am luat banii. Si tot asa…

Dragi cititori, ca tot vorbim de bani, ati vazut vreodata cutii de marimea unui aragaz pline cu bani de 5-10ron , facuti in cateva ore?(doua ore, maxim trei , adica nu in 10 ore, sa fie clar!) Ei bine, eu am vazut, si am numarat milioane… ce primeam din cantare intr-o zi de Paste? Maxim 100ron… in duminica normala 30ron… pai cu banii astia sigur faceam avere… Cei care nu cred, sa ma creada pe cuvant: la strana muncesti de-ti sar ochii… nu stai la cafele in Sfantul Altar.

Aaa, ca tot veni vorba de cafele… da… cafeaua este o cafea care se bea in Sfantul Altar(mai ales la anumite Biserici unde sunt mai multi preoti)… Cand Sfantul Altar este inchis de ochii lumii, un preot se roaga, restu beau cafele; toti pleaca de la Biserica intr-o duminica normala cu cu jumate din salariul pe care majoritatea lumii il castiga intr-o luna(cam 500-600 de ron). Stiati? Aflati acum daca nu…

Ma duc frumos ca un enorias cuminte si dau un acatist sau o Sfanta Liturghie la Sfantul Altar pe 6 saptamani. Mai presar, bineinteles, si o bancnota pentru ravna preotului. Ca vorbim de ravna, nadajduiesc ca enorias ca, prin marea sa ravna, preotul va citii pe cele 6 saptamani bucata mea de foaie cu dorintele sau numele apropiatilor. Patriarhia solicita ca fiecare Biserica sa dea ceara care le ramane pentru a fi topita si facute alte lumanari. Care este textul arhicunoscut al preotului: “Sunt prea multe acatiste/liturghii de citit… Astea(aratand un teanc mare) le dati spre topit ceara”. Ce se face cu restul(dar nu va ganditi ca prea multe ca obosesc saracii preoti!): se citesc. Mai in graba, mai cu cascat, in fine, numai rugaciune nu e aia.

La un parastas cu un preot mai tanar(dar bineinteles ca are si dansul doi copii), discutam in masina:
Preotul: Ce mai faci tu Alexandru?
Eu: Ce sa mai fac parinte, cu facultatea, invat, ma chinui, etc.
Preotul: Hai mai Alexandru ca eu nu am trecut pe la Facultate si am ajuns preot! Ce te omori atata? Eu am constatat in anul IV ca am o restanta din primul an… 

Ce raspuns puteam sa-i dau acestui om care mai are si copii si care vor trece si ei prin scoli? Am tacut din gura…

Cum e pana la urma cu teologia asta? Pai va spun eu: daca ti se spune sa te apleci, te apleci, daca ti se spune sa maturi, maturi, daca esti jignit, inghiti in sec, tragi doua injuraturi in gand, spui “Doamne iarta-ma!” si pleci capul… Eu nu am fost niciodata asa. Dar cei care au trecut prin seminar si facultatea de teologie au avut suficient timp sa se indobitoceasca suficient ca sa faca si acest lucru. Spunea un prieten vechi ca in Biserica trebuie sa fii pupincurist, lingusitor si gudurator. Lasand gluma la o parte… cam asa este…

Asa, nu va mai obosesc cu oamenii astia mici, ci vom trece la un alt nivel. Buun, eu ca student anul IV(este un exemplu si sa se ia ca atare) in cadrul Facultatii de Teologie, sectia Pastorala, vreau sa devin preot. Pai si cum fac? Pai fac asa: ma duc la popa mare(episcopul), spun “Blagosloviti preasfintite parinte!”, ii sarut mana, decartez cateva zeci de mii de euro, ma hirotoneste, ajung pe undeva intr-o parohie de la tara, mai ma duc odata si mai decartez suma dubla si ajung in Bucuresti! Ieee, ce viata minunata am ca preot! In familia mea, inainte sa dau la facultate, s-a pus si problema asta. S-a vorbit, s-a discutat la nivel inalt, am stiut pretul pe care trebuie sa-l platesc dupa facultate. Mama mi-a spus ca daca intr-adevar asta doresc, vinde casa, mergem acolo si… bun… si intr-un catun cu 50 de familii ce mai vinzi ca sa ajungi si tu in Bucuresti sa-ti amortizezi investitia? E logic nu? Buun, deci… m-am reprofilat si acum poate ca mi-e mai bine decat la teologie. Credeti ca mint in ceea ce am spus pana acum? Deschide-ti bine ochii inainte sa judecati!

Mai ar fi multe de spus, dar am obosit scriind. Hai sa facem un mic rezumat: de cand eram mic am fost crescut in invatatura morala a Bisericii Crestin Ortodoxe, valori morale pe care le am si astazi, doar ca putin modificate. Cand vad un preot, nu mai ii sarut mana si nu mai ma duc cu evlavie si cu smerenie la el… e om si il tratez ca atare; cand intru intr-o Biserica, ma gandesc de doua ori daca este Biserica potrivita sa mai simt ceva. Sincer sa fiu, dupa cate am vazut, nu mai simt nimic la intrarea intr-o Biserica. Mai exista si exceptii, dar sunt rare.

Buun, vorbeam cu administratorul site-ului pantocrator.ro, care-mi este si foarte bun prieten, despre acele icoane la care te uiti si nu-ti inspira nimic, si acele icoane in fata carora iti reversi lacrimile si sufletul. Diferenta: postul pictorilor! Dar cine se mai uita la asa ceva? Pictorii castiga mii de euro pe un perete de pictura nu foarte mare, pai si cine mai tine post cand trebuie sa mearga in showroom sa-si ia nu stiu ce Bentley sau Audi nu stiu de care!?

Vreau sa sesizati ca nu am nimic cu Biserica in sine ci cu oamenii din ea. Oameni la care te astepti sa-si conduca turma in credinta lui Hristos se dovedesc a fi ceea ce nu-ti poti imagina! Nu am dat nume de Biserici sau de preoti tocmai pentru a nu crea controverse. Dar tot ceea ce am relatat este real, sunt momente pe care le-am petrecut, ori am fost martor, momente pe care nu le voi uita niciodata.

Vreau sa va rog ca in momentul in care veti dori sa comentati la aceasta postare, sa va pastrati decenta. Nimeni nu vorbeste despre aceste lucruri pentru a nu sminti enoriasii. “Oamenii Bisericii” in schimb m-au smintit pe mine, si , dupa regulile bisericesti, nu ar fi trebuit sa smintesc la randul meu. Dar adevarul trebuie spus. Luati-o ca pe o spovedanie!

PS: vorbeam cu un teolog si spunea ca Biserica Ortodoxa duce lipsa de enoriasi. Eu zic ca daca ar duce lipsa de enoriasi, nu ar mai fi pe rol procese penale si civile atatea, iar lumea ar fi mult mai simtitoare daca si preotii ar fi la fel.

Apropo, stiti cat pamant agricol detine Biserica? Nu detin statistici, dar este suficient sa mergeti spre Cheia, spre Sibiu, spre Oradea, etc. Veti fi uimiti!

Va doresc celor care purtati un asa nume frumos La multi ani cu sanatate (pff, nu-mi plac tiparele astea de urari, dar nici nu pot renunta la ele datorita rezonantei lor), fericire si impliniri… aa, si bucurati-va de familie si prieteni! De ce spun aceasta? Mai stiti voi poezia regretatului Adrian Paunescu, Repetabila povara? Daca nu, doar urmariti:

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Continuarea o gasiti la link-ul de mai sus. Primele doua versuri insa mie imi pun un nod in gand, iar cand, poate din nestiinta sau din ambitie sau din graba ma supara parintii mei, nu ma enervez… ci imi amintesc aceasta poezie.

Urmeaza sa plec departe peste 3 saptamani si vreau sa-i am alaturi de mine. Incerc sa sting orice scanteie care involuntar vrea sa distruga fericirea si armonia familiei mele. Tine de fiecare sa facem acest lucru; este printre singurele si dintre cele mai grele metode de pastrare a armoniei. Dar cand reuseste, este o mandrie. Oare nu asta ar fi facut si Iisus? (fac o paranteza ca sa specific un lucru important spun eu – baptistii folosesc o bratara cu initialele WWJD, adica What Will Jessus Do, pastrand o legatura neintrerupta cu divinitate, ceva gen metanier la ortodocsi).

Buun, cum am petrecut revelionul… pai cu familia, incercand sa ma bucur de cateva momente placute pe care le voi mai intalni de-abia cand voi reveni in tara. Imi iubesc tara, dar nu intr-atat incat sa nu-mi doresc mai mult. Am filmat si un mic videoclip cu artificiile(scuze, am uitat sa-l pun pe HD), o amintire pe care o voi pastra pe unde plec.

De fapt, ceea ce fac eu este simplu: blogul meu(daca poate fi numit asa, caci poate tine mai bine locul unui jurnal, unul virtual) trebuie sa cuprinda elemente de natura a ma face (bineinteles, ca sa fiu subiectiv, pe mine) sa ma simt mai bine. Navigarea pe internet: doar o ultima informare inainte de 2012. Oare de ce ma grabesc?

Este clar, vine 2012, se termina calendarul mayas si am multe sa impartasesc. Cred ca din acest motiv ma grabesc sa mai scriu ce mai apuc. Cine stie, oare-i mit sau realitate? Acum (glumind bineinteles), pe Facebook este o aplicatie care iti arata cand mori si din ce motive(eu mor in 2038 dint cauza unei boli necunoscute – BZN adica boala zburatoare neidentificata)… Doamne fereste!

Continuam… ma grabesc sa gandesc si gandesc grabindu-ma. Cred ca inchei aici caci trebuie sa fiu cu familia la masa. Ce sa zic… LA MULTI ANI (parca v-am mai zis, dar gandurile bune sunt intotdeauna de bun augur)!

Incerc sa analizez tot ce am facut in anul ce e pe cale de a se incheia. Constat ca am facut destule, dar mi se pare ca nu este suficient. Imi propun ca pe anul care vine sa fac mai mult. Cam asa consider ca ar trebui sa faca fiecare: o analiza + alte target-uri. Target-ul meu: tot mai sus!

Eh, ca tot am deschis discutia despre target-uri, vrea sa va spun cate ceva si despre site-ul acesta. A suferit multe modificari, poate din dorinta mea (de programator) sa creez singur, sa ma chinui, sa investesc si sa pun suflet. Am cheltuit mii de ore de lucru efectiv, curent consumat, bani cheltuiti si nervi intinsi la maximum. Acum… pai acum am renuntat la ceea ce am creat in favoarea platformei wordpress. De ce am ales aceasta platforma? Poate pentru ca este capabila sa-mi satisfaca intr-o masura destul de mare dorintele, practic pot  folosi aceasta platforma in diverse scopuri. E ok. Imi place. Am mai avut de-a face cu ea, am modificat-o, am disecat-o, am refacut-o, am stricat-o, am reparat-o … si lista poate continua. Deci, nu este ceva nou pentru mine.

Eu sunt de parere ca daca vrei sa faci ceva,  fa-o cu mana ta. Cam asa am facut pana acum: am creat, m-am perfectionat, am continuat si acum m-am lasat. Da, m-am lasat. Raman cu tot ceea ce stiu si poate voi mai aplica in alte proiecte. DAR, nu pe acest site. Asa cum este, e ok. Cred… Nu sunt multumit 100%, dar e ok. Parca nu-mi place ceva, parca mai trebuie, dar e ok. Niciodata nu am fost multumit cu ceea ce am realizat mai ales cu mana mea. Parca intotdeauna mai merge ceva facut, ceva de perfectionat, ceva de simplificat sau de complicat.

Sunt programator. Cunosc ceva limbaje de programare. Fac site-uri de la zero. Si o sa ma intrebati: “Si ce te lauzi?” Poate ca ati avea dreptate… poate ca ce stiu e ok, dar e ok pentru mine. Mi-a dezvoltat gandirea(e ok). Dar in rest… pai cam nimic…

Rezultatul final: raman pe platforma wordpress si scriu pe acest blog.

Pai, si ce sa va urez eu… Va urez un an nou fericit, multa sanatate, prosperitate si sinceritate! Sa ne vedem cu bine si in 2012( cica anul lui Antihrist, sfarsitul calendarului mayas, anul apocaliptic, dar totusi anul in care site-ul http://dumitrualexandru.com va continua sa existe ).  La multi si fericiti ani!